Traducere de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu Aparut la zece ani de la seria de evenimente care au zguduit lumea, cunoscute sub numele de revolutiile din 1989, volumul porneste de la convingerea, impartasita de toti cei care au contribuit la el, ca ceea ce s-a intimplat in Europa Centrala si de Est transcende granitele fizice si are un impact pe termen lung asupra lumii internationale.
Acum circa un an an am fost invitat de Lavinia Stan si Lucian Turcescu, profesori univesitari la Montreal, sa raspund la o serie de intrebari despre anul 1989 si semnificatiile sale istorico-politice, morale etc. Am scris cu mare placere, convins fiind ca este vorba de un volum necesar, o contributie importanta la sincronizarea politologiei din tara [...]
read full article
Eseul de mai jos a apărut în revista Amfiteatru în luna august 1980. L-am rugat pe Bogdan Cristian Iacob să-l regăsească, să-l citească şi să-mi spună ce crede: ar merge să fie republicat acum?Mai cu seamă că este vorba de centenarul Noica, că textul meu ar putea să fie datat etc.Răspunsul său a fost extrem de încurajator, chiar entuziast: „Mă întreb câţi în România scriau (sau aveau curajul să scrie) despre ‘atentatele la integritatea subiectivităţii, ‘manual al salvării particularităţii, a diferenţei şi alterităţii în faţa tendinţelor dominatoare (totalitare) ale unui universal pe cât de ambiţios pe atât de trainic’, ‘instituirea unui universal devorant ca încununare a aventurilor conştiinţei, în genul acelei faimoase identificări a istoriei universale cu tribunalul suprem’ sau ‘universalul nu îşi câştigă subiectivitatea decât prin multiplicarea gradului de adevăr imanent fiecărei conştiinţe individuale, prin anihilarea parcelărilor degradante’.”
Recitind recenzia, mi-am reconsiderat, volens nolens, propriul itinerar intelectual, am retrăit acei ani, lecturile din Jaspers, Adorno, Cioran, Heidegger, Merleau-Ponty, Arendt, Koestler, Orwell, Djilas, Camus, Berdiaev, Aron, Monnerot, Castoriadis, Conquest, Soljeniţîn si Kolakowski, discutiile cu Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Petru Creţia, Alexandru Paleologu, Radu Bogdan, Radu Stern, Mariana Ioan, Ioan Buduca, Radu G. Ţeposu, Alin Teodorescu, Calin Anastasiu, ascultarea febrilă a emisiunilor Monicăi Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, mi-am amintit de speranţele, iluziile şi dezamăgirile generaţiei mele. O generaţie marcată, nu o singură dată în chip tragic, de aventura Spiritului în Istorie despre care povesteşte atât de frumos şi de neliniştitor Constantin Noica. Iată aşadar eseul, fără nici o modificare, aşa cum a apărut atunci, în plină dictatură comunistă, cu un an înaintea plecării mele definitive din ţară. Mai este un text neo-marxist? Ori se poate vorbi de-acum despre post-marxism? Daca m-am vindecat de marxism, acest lucru s-a petrecut, neindoios, si datorita acestei lucrari cu un destin intr-adevar aparte. Aşa gândeam atunci despre cartea lui Noica, aşa gîndesc şi acum. Volumul lui Noica, cu al sau destin chinuit, un adevarat elogiu al subiectivitatii incoltite, primejduite. dar refuzand supunerea, va apare intr-o noua editie in noiembrie, in colectia „Zeitgeist” pe care o coordonez la editura Humanitas, cu prefata lui Sorin Lavric.(Washington, D.C, septembrie 2009) .
Pe 12 mai 2009, Agnes Heller, Hannah Arendt Professor of Political Philosophy la New School University, laureata a Premiului “Hannah Arendt” oferit de orasul Bremen si membra a Academiei Maghiare de Stiinte, vocea cea mai influenta a Scolii de la Budapesta de filosofie sociala si morala, fosta asistenta a lui Georg Lukacs, a implinit 80 de ani. Fascinatii de epigonii lui Althusser ori ai lui Lacan, stangistii vestici si estici par sa fi ignorat acest moment. Nu i se poate trece cu vederea lui Agnes Heller faptul ca a traversat cu demnitate inghetul stalinist, ca a rupt cu mirajul marxist, ca a articulat conceptul disident al persoanei umane, al libertatii si al demnitatii. Demersul ei, asemeni celui al Hannei Arendt ori al lui Hans Jonas, este inspirat de ceea ce se cheama amor mundi, the love of the world. Pentru Agnes Heller, al carei tata a pierit la Auschwitz, Holocaustul ramane o tema esentiala de reflectie, un subiect menit sa sfideze de-a pururi capacitatea noastra de intelegere si reprezentare: Shoah si Gulag sunt pentru ganditoarea maghiara patologii abisale ale modernitatii, consecintele genocidare ale unui hubris doritor sa anihileze nu doar problematica sacrului, ci chiar sansele mantuirii.
Clarificarea dinamicii experimentului stalinist in Europa de est necesita intelegerea rolului dominant al interventiei si intimidarii sovietice.[1] Formatiunile comuniste locale au urmat un model de distrugere sistematica a partidelor noncomuniste, de dezintegrare a societatii civile si ocuparea de factura monopolista a spatiului public prin intermediul ritualurilor ideologice controlate de stat cu ajutorul institutiilor represive ale noilor regimuri.[2] Scopul principal a fost acela de a construi un consens pasiv bazat pe angajamentul nelimitat fata de programul politic ideocratic al elitei conducatoare. Esenta acestui tip de regim a fost cultul personalitatii. Personalizarea puterii politice, concentrarea ei in mainile unui ‘demiurg’ a dus la o adoratia fortata de natura religioasa si la umilirea masochista a subiectilor (in sensul dublu foucaultian). Modalitatea simbolica prin care s-a realizat aceasta inregimentare moral-politica a fost definitia stalinista a internationalismului ca loialitate neconditionata fata de URSS—faimoasa „piatra de incercare” (touchstone theory). Pentru a putea controla toate mecanismele care garantau reproducerea sociala si pentru a mentine structurile de putere intr-un astfel de sistem, partidul a jucat un rol central. Propriile mele cercetari in arhivele PCR au confirmat faptul ca nici un segment al corpului social, economic, si cultural cat si nici o institutie a complexului represiv nu au scapat interventiei sistematice si continue a partidului.
Ultima actualizare în Duminică, 06 Septembrie 2009 20:33
Eseuri
